„Rechinii Albi” Au Raportat, Gata Pentru Misiune!
26 iulie 2016
Ieri, 25 iulie, în prezența şefului Statului Major General, general Nicolae Ciucă și a şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat a avut loc ceremonia de plecare în Afganistan a militarilor Batalionului 341 Infanterie ”Constanța” denumiți și ”Rechinii Albi”.
Emoții, lacrimi, bucurie…așa se poate descrie, în doar câteva cuvinte, atmosfera prezentă la ceremonie. De această dată, activitatea nu a mai avut loc în unitate, ci în Piața Ovidiu din Constanța, sub privirile familiilor militarilor, locuitorilor orașului Constanța, turiștilor aflați în trecere pe litoralul românesc, autorităţilor publice locale și a cadrelor militare active, în rezervă și în retragere. Cu toții au fost aproape de viitorii militari români, care vor păși cât de curând în teatrul de operații Afganistan, pentru a participa la misiunea NATO ”Resolute Suppport”.
În următoarele 6 luni militarii Batalionului 341 Infanterie Protecția Forței ”Rechinii Albi” știu foarte bine ce au de făcut, vor asigura protecția forței bazei militare din Kandahar și vor consilia forțele afgane de securitate, însă soțiile și mamele rămase acasă încă nu știu exact cum va fi, fără ei, sprijinul casei. Printre suspine și lacrimi răzlețe, cu toții își doresc acum un singur lucru, să se revadă cu bine la întoarcere.
Ceremonia începe, se aud comenzi și se dau rapoarte. După primirea onorului și trecerea în revistă a trupelor, în Centrul Vechi al Constanței răsună versurile imnului național al României, intonate cu foc de către personalul batalionului și acompaniate de fanfara militară a Forțelor Navale.
Emoția nu se lasă așteptată, se simte în vocea fiecărui militar, dar și în privirile mamelor, soțiilor și iubitelor aflate alături de aceștia.
”Încă nu m-am împăcat cu gândul” îmi șoptește mama unui militar. În luna lui Cuptor, în amiaza mare, bătrânii și copii nu încearcă să-și găsească un loc la umbră, ci rămân așteptând în bătaia soarelui pentru a-și strângă în brațe rudele.
Urmează Apelul Solemn, se citește extrasul din Ordinul de misiune, se oficializează serviciul religios și se rostesc alocuțiuni.
Cu încredere și optimism locotenentul-colonel Liviu Necula, comandantul ”Rechinii Albi”, raportează ”Gata pentru misiune!”. Acesta precizează ”Am convingerea că vom reprezenta cu cinste Armata României, ne vom îndeplini misiunea încredințată și ne vom revedea, în efectiv complet, la ceremonia de repatriere. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
Șefului Statului Major General, general Nicolae Ciucă, încurajează militarii batalionului și familiile acestora ”Vă doresc misiune ușoară, să planificați și să conduceți cu maximum de profesionalism toate misiunile încredințate și să vă întoarceți cu bine acasa.”
Urmează defilarea militarilor, fotografii și multe, multe îmbrățișări.
Text: Locotenent Mirela Gheorghe
Foto: Caporal Nicușor Comănescu